Bine ai venit!
Intra in contul tau sau Inscrie-te
DESPRE NOI | INVITA | FEED RSS
 


Civika.ro este o platformă de iniţiativă socială independentă care reuneşte persoanele dispuse să doneze câteva ore pe lună proiectelor care urmăresc o schimbare în plan social.

Activiştii Civika.ro iniţiază şi derulează proiecte în domenii precum: Dezvoltare Urbană, Dezvoltare Rurală, Educaţie, Cultură şi Artă, Comunitate, Ecologie aplicată sau Sănătate.

 

Ai o idee? Citeşte ghidul de schiţare a proiectului şi transformă-ţi ideea în proiect. Înscrie proiectul în platformă, specificând oamenii şi resursele de care ai nevoie. Odată ce ţi-ai format echipa, te apuci de treabă şi faceţi împreună tot posibilul pentru ca proiectul să devină realitate.

Ce pune la dispoziţie Civika.ro pentru realizarea ideilor tale (altfel spus, resursele necesare pentru ca ideile să se transforme în proiecte, iar proiectele în acţiuni sociale în folosul comunităţii):

·         Un loc unde poţi să propui un proiect spre implementare --> accesează butonul "Proiect" din bara de meniu şi apoi "Iniţiază proiect"  - este important să completezi cu atenţie toate căsuţele;

      - dă un nume sugestiv proiectului, pentru ca ceilalţi să-şi dea seama despre ce este vorba şi să îşi dorească să afle mai multe despre el

      - motto-ul proiectului este un slogan, un îndemn, şi are rolul de a mobiliza activiştii în implicarea lor în proiect

      - alege categoria potrivită pentru proiectul tău, pentru ca activiştii să îl găsească în funcţie de aria lor de interes

      - alege apoi controlul pe care vrei să-l ai asupra proiectului – vrei să fii singurul care poate invita alţi membrii în proiect sau şi ceilalţi activişti pot face asta? şi gradul de expunere al acestuia – vrei să aibă acces la el şi la discuţii toţi activiştii sau doar membrii invitaţi de tine?

      - nu în ultimul rând, descrie pe larg ideea ta; o idee bine definită aduce mai mulţi coechipieri         - spune ce implică proiectul tău, de ce doreşti să îl implementezi, cum crezi că poate aduce o contribuţie societăţii, ce obiective ai si ce resurse sunt necesare – umane, materiale, etc..                                                                        

·        Posibilitatea de a selecta membrii sau activiştii cărora vrei să le trimiţi o invitaţie sau un mesaj după multiple criterii (competenţele declarate, aria de voluntariat, oraş, judeţ etc.) --> accesează butonul "Cauta  membri" din bara de meniu, selecteaza criteriile tale, apoi din profilul fiecarui membru ales apasa butonul "Invita in proiect";

·         Un forum pentru discuţii cu membrii înscrişi în proiectul tău pentru a vă putea cunoaşte mai bine şi a-l putea planifica --> accesează butonul "Forum" din meniul proiectului tău;

·         Posibilitatea de a trimite buletine membrilor inscrisi in proiect

·         Posibilitatea de a crea evenimente, a face sondaje şi a posta materiale video, pentru a putea promova activitatea desfăşurată în cadrul proiectului tău şi pentru a putea cere feedback din partea celorlalţi --> "Evenimente", "Polls" şi "Videos" din bara de meniu.

 

Nu ai o propunere, dar vrei să ajuţi?

·         Înscrie-te într-o echipă de proiect! Primul pas este să accesezi butonul "Proiecte" din bara de meniu şi să te uiţi peste proiectele înscrise. Dacă îţi place o idee şi vrei să ajuţi la punerea ei în practică, înscrie-te apăsând pe butonul "Participa" din bara de meniu a proiectului.

·         Pe civika.ro poţi şi să socialiezezi: creează-ţi un grup de prieteni cu interese comune cu ale tale şi puneţi ţara la cale – veniţi cu idei, transformaţi-le în proiecte şi apoi implementaţi-le! Poţi adăuga un prieten din pagina sa de profil şi apoi apăsând butonul "Adauga la lista de prieteni". Şi nu uita de Forum, este deschis tuturor celor care vor să dezbată probleme de interes social – şi aici se nasc idei! Îl găseşi în bara de meniu, la butonul intitulat chiar "Forum".

 

CIVIKA reuneşte proiectele şi activiştii. Aici se întâlnesc ideile şi resursele pentru punerea lor în practică.

E necesar ca proiectul pe care îl înscrii să fie gândit în folosul unei comunităţi sau a unei cauze, nu în interesul tău personal, de business sau în interesul unei singure persoane. De asemenea, el trebuie să aducă o îmbunătăţire în comunitatea ta din punct de vedere ecologic, social, civic, urbanistic etc. Ce ai de câştigat? Ai acces la un număr mare de activişti, o plajă largă de competenţe şi experienţe. Mai mult, ai garanţia că toţi oamenii pe care îi găseşti în platformă au dorinţa şi disponibilitatea de a contribui la realizarea proiectelor sociale.

Activiştii trebuie să pună la dispoziţie cel puţin o oră pe lună pentru a lucra în interesul poiectului, ei nu trebuie să “doneze” decât experienţa, cunoştinţele şi competenţele profesionale şi personale. Ca activist, nu trebuie să te implici decât în proiectele pentru care ai o pasiune. Ai multe de câştigat: poţi contribui direct la realizarea unui proiect social ajutând o cauză sau o comunitate, acumulezi experienţă, dezvolţi portofoliul personal şi creşti reţeaua de contacte. Ce mai aştepţi? :)



*** Civika ***